m-am mutat

pentru că acei de la google sunt nerușinați și mi-ai blocat blogul pentru mai mult de o săptămână eu m-am mutat de aici

în 3-2-1 vei fi rederecționat spre blogul nou

duminică, 7 februarie 2010

axiomele mele



cum ar trebui să trăieşti de la 20 la 30 de ani pentru ca apoi să nu îţi pară rău
deducţiile mele, iar tu de ai să completezi or contrazice nu ezita


¤ învaţă, învaţă din tot ce faci, asta ar fi cea mai mare investiţie în propria-ţi viaţă
¤ lucrează mult, cât mai mult investeşti în numele tău cu atât mai mult vei câştiga pe viitor
¤ bea puţin, dar 1-2 ori în an strânge câţiva prieteni, asigură-te că vei avea unde să dormi şi dă un şut rinichilor
¤ preţuieşte egal prietenii şi familia, dar nu le confunda
¤ contactele se fac acum, iar vor lucra pentru tine apoi
¤ fă sex aşa ca pornoactorii şă roşească dacă te văd
¤ nu încerca să fii altcineva, merită să fii aprieciat doar de cei care te apreciază aşa cum eşti
¤ căltoreşte mult, dar nu cunoaşte locurile, cunoaşte oamenii
¤ preţuieşte fecare clipă trăită, într-o zi nu vei mai avea şansa să vezi soarele de dimineaţă

este viaţă după 30 de ani? cum e ea? nu ştiu dar promit să revin la subiect peste 7 ani
sursa imagine

21 de comentarii:

  1. Eu contez sa fac sex mai ceva ca-n filmele porno toata viata, nu doar pana la 30 de ani :D

    RăspundețiȘtergere
  2. ok, și eu cum să mă asigur că voi fi fericit dacă voi urma deducțiile respective

    RăspundețiȘtergere
  3. nu fi profet și fii tu insuți, ok )

    RăspundețiȘtergere
  4. ah important element pe care am uitat să îl pun mulţumesc că mi-ai amintit

    RăspundețiȘtergere
  5. sunt la 20 de ani acum. Bine ca citesc acum aceste axiome si nu mai tarziu. Post interesant, cu mult adevar. As adauga:
    -nu cauta norocul, gaseste-te pe tine, cunoaste-te apoi vei reusi in orice;
    -apreciaza pozitiv greselile, ai atatea de invatat din ele;

    RăspundețiȘtergere
  6. să mai adaog și eu cîte ceva =)
    - nu lucra pentru bani, lucrează pentru plăcere și atunci banii vor veni singuri

    RăspundețiȘtergere
  7. corect
    cei mai fericiţi sunt cei care primesc plăcere de la lucrul pe care îl fac şi nu plăcere de la banii pe care îi primesc pentru un lucuru pe care l-ar urâ

    RăspundețiȘtergere
  8. iaca dacă aş mai şti cine o zis asta....

    RăspundețiȘtergere
  9. that's so true!!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. corect
    cei mai fericiţi sunt cei care primesc plăcere de la lucrul pe care îl fac şi nu plăcere de la banii pe care îi primesc pentru un lucuru pe care l-ar urâ

    RăspundețiȘtergere
  11. nu fi profet și fii tu insuți, ok )

    RăspundețiȘtergere

text © Nicolae Apostu